Un loc minunat in mijlocul naturii si, ca dovada ca nu exageram deloc, la finalul articolului am pus un foarte scurt filmulet din a carui filmare aeriana veti vedea pensiunea inconjurata de dealuri, cu paduri de nepatruns. Agropensiunea este in comuna Luncavita, judetul Tulcea, la intrarea in Biosfera Deltei Dunarii, la poalele Parcului National Muntii Macinului si in Rezervatia naturala Valea Fagilor.
Sunt mai putin de 60 de km de aeropotul din Tulcea. Aeroportul din Constanta este la 140 de km. Orasul Galati este la 30 de km, iar Braila la 42 de km.
Pentru cine nu cunoaste zona, trebuie sa stiti ca nu suntem in Delta Dunarii, ci in aria ei protejata, intr-un sat plasat intre Dunare si Marea Neagra, intre muntii Dobrogei si Delta, iar zona este bogata in canale, balti si lacuri, perfecta pentru plimbari cu canoia sau pescuit sportiv.
Verificati disponibilitatea aici: Valea Fagilor
Agropensiunea are 3 camere cu paturi matrimoniale, doua bai comune celor 3 camere, cu uscator de par, cosmetice si prosoape, o bucatarie utilata cu tot ce este nevoie - aragaz, cuptor, frigider, masina de spalat vase, prajitor de paine, aparat de cafea, ustensile si vesela. Mai gasim masina de spalat rufe, fier de calcat, wi-fi gratuit, computer.
Camerele se pot inchiria individual sau in intregime, iar la nevoie se poate instala un pat suplimentar pentru un copil.
Un living generos cu televizor, canapea si loc de luat masa. De altfel in curte, pe timp frumos, se poate servi masa pe terasa sau in cochetul chiosc din lemn. A, si gratar si ceaune, pentru gatit in aer liber.
Locul pare si mai potrivit pentru familii prietene sau pentru un grup mai mic, pentru a pune stapanire pe intreaga pensiune 🙂
Proprietarii au gandit facilitati pentru persoanele deplasabile in scaune rulante sau cu dizabilitati, fara praguri de acces, cu amenajari in bai si spatii confortabile pentru acestia.
Puteti verifica rezervarile aici:
Vom da nota 10 acestui loc. De altfel, in review-urile de pe internet o veti gasi cu 9.9 puncte. Adica, exact ca si in cazul Nadiei Comaneci, computerul nu pricepe ce-i aia minunat.
Cel mai bine, gazdele de aici se pricep sa scoata lumea din priza si sa-i conecteze la liniste, aer curat, la natura si natural. Cand vom pasi in curtea lor, vom trece granita unei lumi pe care ne-o dorim din ce in ce mai puternic: o lume calma, cu timp care nu ne alearga si nu ne sufoca. Pentru o vacanta frumoasa nu trebuie sa facem ceva intortocheat, alegand acest loc.
Eu as discuta dinainte cu acesti oameni prietenosi de aici, cam cate kilograme mi-ar placea sa pun pe mine 🙂 si as alege sa ma las rasfatat de stilul lor de a pregati mancarea: plachiile de peste, pestele tavalit in malai, pestele pe varza. Da, stiu, cata lume sa fi auzit de peste pe varza? Apoi icre, fasole facaluita si iahnie, saramuri de pui ori peste, vinetele batute cu ceapa, zacusti, sarmalele in foi de stevie. As incheia dezmatul cu cresteri de glicemie de la chirosti si scovergi cu dulceturi de casa, de la Placinte Dobrogene si nalangate.
Apoi, ca tot mi-am fixat timpul dupa ospete, intre ele as lua bicicleta pe care o pot inchiria de la pensiune si as bate potecile din padurea de fagi. M-as duce la un nene pescar si l-as ruga sa ma plimbe cu barca pe baltile din preajma. Intors la pensiune, as sta. O chestie pe care nu prea o mai fac.
Bineinteles ca sunt mai multe de facut si de vizitat in zona. Cine are chef de altceva, poate lua wikipedia la rasfoit si indreptat catre locurile care-l atrag.
Indiferent cum vedeti o vizita la pensiunea Valea Fagilor,
Yozi.ro va doreste o vacanta frumoasa!
foto: pensiuneavaleafagilor.ro