Padure, padure, padure... Ajungand aici, parca deschidem o poarta nevazuta printre copaci si patrundem intr-un loc secret, departe de lume, in povesti cu pomi insufletiti si caprioare care cuvanta. Si parca astepti ca, din clipa in clipa, sa apara un pitic cu mantie si sa te pofteasca la un ospat regesc... Nu va spunem o poveste, va dezvaluim un loc magic care exista in Covasna, in Ozunca Bai; un conac superb in Transilvania.
Cam 270 km fata de Bucuresti, 60 km pana la Brasov, 30 de km pana la Lacul Sf. Ana si 10-15 km pana la Balvanyos si Baile Tusnad.
Conacul Negoiță
Proprietarii au gandit un concept deosebit, Ultra All Inclusive la acest conac din Transilvania
Mai exact, ai intreaga locatie la dispozitia ta, alaturi de bucatar personal, bauturi la discretie, trabucuri, crama, loc de joaca pentru copii, 2 ATV-uri moderne Polaris RZR, biciclete, spa cu sauna pe lemne si cuibar cu sare de la Praid.
Cu o capacitate de 14 - 16 persoane, Conacul Negoiță din judetul Covasna poate fi închiriat în totalitate.
Sunt 4 camere duble si 2 camere triple - toate cu bai proprii, living spatios cu semineu si canapele extensibile, crama cu vinuri premium, sala de jocuri si o camera de relaxare cigar-room cu trabucuri incluse, terasa mobilata si spatiu de gratar. Mini Spa alcatuit dintr-o sauna cu lemne (tip butoi) și un ciubar, ambele incalzite pana la la 36°C.
In plus, board games, xBox, foosball; la cerere, drumetii off-road, drumetii pe trasee montane, pescuit pastrav in helesteul din curte; transfer de la aeroport.
Acces gratuit la wi fi, parcare privata.
Impreuna cu bucatarul personal, se pot stabili meniuri speciale, bazate pe anumite diete, bazate pe ingrediente bio.
Cateva detalii despre zona in care se afla acest conac din Transilvania.
Va lasam si cateva date oficiale despre Ozunca Bai. Se afla in depresiunea Ozunca, in comuna Batani, la altitudinea de 750 m, fiind o statiune balneoclimaterrica de interes local. Ea s-a format in jurul unor izvoare cu apa minerala, in anul 1896. La vremea respectiva functionau acolo bazine cu borduri din lemn, pline ochi cu apa minerala. Principala atractie turistica din localitate este o mlastina cu apa minerala, o rezervatie naturala protejata unde cresc plante rare - carnivora Drosera si floarea de cenusa. Tot acolo exista Pestera Meresti iar la 45 km distanta, Cheile Varghisului.
Va spunem ca este una dintre cele mai frumoase cazari din Transilvania. Un loc exclusivist unde e de venit doar in grup mare de prieteni sau cu familia extinsa, pentru celebrarea unor momente deosebite. Iar daca simti ca se asterne linistea in suflet si inima iti tresare de bucurie, stii ca ai ajuns in locul potrivit!
Yozi.ro va doreste vacanta frumoasa!
foto: conaculnegoita.ro